Despre noi
Asociația a fost inființată in anul 2018 și funcționează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile
Scopul Asociației este susținerea unor copii și tineri care provin din familii nevoiașe sau care se confruntă cu situații medicale deosebite, prin desfășurarea unor activități social-educative, filantropice şi umanitare, precum şi sprijinirea unor persoane vârstnice aflate în dificultate.
Activitățile Asociației includ:
a) Implicarea în viața de zi cu zi a copiilor și tinerilor proveniți din familii nevoiașe, prin:
b) Colectarea de fonduri pentru sustinerea costurilor de tratament ale unor copii și tineri care se confruntă cu situații medicale deosebite.
c) Sprijin material si consiliere psihologica acordate unor persoane vârstnice aflate în dificultate.
Mai multe informații despre proiectele noastre puteți gasi în secțiunea PROIECTE
Alina-Maria Melcescu – președinte
Lavinia-Elena Onel – membru in Consiliul Director
Adrian Mandache – membru in Consiliul Director